Sa planificam trecutul…

Da, este o perioada in care te gandesti cel mai mult la momentele petrecute in trecut. Poate pentru ca timpul se asterne altfel de sarbatori. Nu degeaba alergi ca un mic sclav sa atingi limitele impuse tot de tine, pentru ca toata alergatura asta sa se sfarseasca in sanul acestor amintiri. Ele devin vii, mai ales daca ai sansa sa retraiesti momente impietrite in timp, atunci cand existenta era intotdeauna privita la persoana I plural. Nu iti mai pasa de ceasul prezentului, ci te raportezi la clipe, zambete, aduceri aminte, brate si priviri care toate tes un moment atemporal in care tu esti in fata ta sau in fata lui, fericita ca te poti retrai, chiar si pentru cateva ceasuri nedefinite.Bineinteles ca exista un sfarsit cutremurator, care te zguduie in epicentrul fiintei incat ramai cu o suferinta de neredat. Merita ? Nici macar nu iti pui intrebarea asta decat dupa ce ai ramas din nou cu amintirea unor amintiri. Nu stiu cat de departe poti merge in durere, dar stiu sigur ca exista o doza colosala de masochism sentimental cand vine vorba despre singurul brat cu care poti calatori pana la celalalt capat- O calatorie care a inceput in vis si s-a terminat in realitate. Acum a ramas doar visul. Un vis constant, chiar daca va fi dat sa nu mai devina realitate. Este atat de tulburator cum un simplu zambet te poate umple de speranta si tot el te poate arunca in cosmar. Nu vi s-a intamplat ca atunci cand traiti constient un moment suprem, complet, sa va inspaimante lumina izbitoare a sufletului si, complesiti fiind, sa realizati ca ati ajuns in varful trairilor dintotdeauana ? Ca acesta este Everestul vostru care va fi fost escaladat vreodata ? Nu spun ca nu mai putem urca in timpuri viitoare, ci ca nimic nu mai poate duce catre aceeasi culme. Iti ingadui sa te ridici ori de cate ori de lasi devastat. Esti un mic ostas cu scobituri in piept si cartilaje slabite, imun la izuri, dar cu memoria intacta, care inainteaza ostenit pe campul trairilor interioare. Imi poti face rau dupa rau, dar ramai tu bun doar in prezentul tau ? Acela in care eu sunt doar o stafie care mai apare doar cand ai ochii larg inchisi? Un viitor probabil si posibil, mai ales cand Timpul ne va sopti dupa ani daca vom fi ramas ostatici in ‘clipa’. Sufletul nu are varsta, dar prezentul ne va fi varstic. Cu timpul scris pe chip, cu spatele incovoiat de bolovanul marit, cu privirea impovarata de regret, cu talpile tabacite de spini. Linistea, echilibrul, confortul, dragostea, fericirea, un diapozitiv de cadre pentru o viata in cautare. A fiecaruia.

for an inner self-ish

naive x-mas rendez-vous este sabato

Va invit la o ultima intrevedere pe anul acesta la targul MGB de unde va puteti (cel putin) inspira pentru seara de Craciun cu darusaguri la indemana :)

Locatie: Club TEPHRA (strada Eforie nr. 14).
Intrare: 10 Ron
Program: 12.00- 18.00
Concert ANEB: ora 18.00
After party MGB: DJ Acidulate (intrare liberă)

Mai multe detalii pe situl oficial My Grandma's Backyard

Sarbatori naive si aiurea, daca nu reusim sa ne vedem sambata!!! :))

Viata ca o pizza de baza cu ingrediente la alegere

Nonsens. In loc de prefata. O fata prefacuta a unei vieti in curgere. O curgere lina, naturala, in amonte, imi spun mie pentru dulcea amagire a trainiciei unor momente efemere. Pot incepe cu inceputul, doar ca nu stiu in a cata mia burta sunt. Pot crede ca e prima si atunci intreg trecutul e nimic. Pot spune ca tot ce nu este acum, nu este oricum. Si atunci de ce sufletul tine cu dintii de sfoara ce are la capat nu o permanenta completa, ci un bolovan de regrete gata sa fie dezamorsat? Traieste el in trecut ? Atunci poate fi trecut in inexistenta. Dar nu, el imi alimenteaza umbra in fiecare clipa. Chiar daca nu este palpabil, el exista. Cumva, mai presus pus de cuvinte. Nu este explicabil, poate doar explica o traire. Vine in completarea ei, ca o extensie a clipei. Si ramane intr-un atas al corpului. Legat de bolovanul marit al unui drum cu sens unic si semne conventionale. Acele semne care iti aduc aminte la fiecare viraj cat esti de limitat. Si mic. Atat de mic incat daca te cauti pe google earth nu te vezi de restul celorlalte boabe din Univers. Si totusi, pentru el esti Universul. Sau poti fi. Dar nu, nu poate fi atat de usor incat sa fie gata trait. Asa incat extrag din dex-ul gandirii cuvantul ‘complicat’, torn apa plata de filtru si ma pastilez cu piperul fabricat din mine. Adaug si-ul celuilalt eu si imi pun mantia de ploaie. Privesc in sus, vad stele mii si mii. La cati ani distanta. Atatia cati sunt intre vazul meu si mine. Sa fie oare aceasta pedeapsa rodul unei curiozitati edene? Musc, gust si totodata ma las prada. Sunt devorata si las inconstienta sa ma invaluie. Dintr-o data Totul sta nonsalant si ma priveste drept in ochi. Eu pot sa ii inchid, am puterea asta. Si pentru ca stiu ca mi-este la indemana binele, eu caut raul. Imi aduc ambele maini cu cele zece degete, toate ale mele, sa imi largeasca ochii intr-o fantana de suferinta, nu pentru ca n-ar exista un orizont multicolor, ci pentru ca eu cumva caut nuantele de gri chiar si intr-un vas ce poate lua forma Cerului intors invers. Pot pune semn si asta pentru ca sper ca el oricat l-ar intoarce sa imi poata zari urma unor pasi candva intortocheati. Spatele drept si privirea inainte. Auzisem eu de undeva din departare. Ma incrancenez mai mult decat acum si ma privesc inapoi. Sunt cu multe zile mai inainte si ma pot inca recunoaste. Pielea e cu 2cm mai intinsa, privirea cu o dragoste in minus, mainile cu 2 kg mai piei, iar talpile cu toate urmele visate. Dar parca coloana si-a pastrat inca siragurile pe acelasi umeras. Acul de gamalie este inca pe jos, asa ca raman sa imi iau una din maini sa ma ajute la semnul refacerii. Si pentru ca o mana este ocupata cu mana ta, iti imprumut cealalta mana si te ridic in dreptul privirii mele. Ce privesti nu pot distinge. Asa incat tumultul realitatii ma trezeste subit in Acum. M-ul face ca acu’ sa se indoaie. Ai un ciocan sa imi indrepti Prezentul? Spui ca nu-l gasesti, dar inca incerci. Oare. 

Insa nerabdarea iti iese in calea incercarii pana-n fata regasirii meale. Ne-ul poate fi ales pentru orice radacina, fie ea oricat de bine infipta intr-un sol. Un sol care iti intinde scrisoarea cui-ului. Si nu oricum, ci cu manualul de utilizare tradus. In aceeasi limba. A noastra. Constransa doar de termenii ‘a fii’ si ‘a nu fi’. Doua jumatati perfect egale dintr-un intreg resemnat. Putem semna impreuna in atlasul bunului mers, putem chiar scana mersul bun, dar oare putem relata o scanare a lui acum? Stiri sa stim in ceasul noua. Noua ne este dat sa impartim clipa in doua. [va urma… de bine, de rau]