Sa planificam trecutul…

Da, este o perioada in care te gandesti cel mai mult la momentele petrecute in trecut. Poate pentru ca timpul se asterne altfel de sarbatori. Nu degeaba alergi ca un mic sclav sa atingi limitele impuse tot de tine, pentru ca toata alergatura asta sa se sfarseasca in sanul acestor amintiri. Ele devin vii, mai ales daca ai sansa sa retraiesti momente impietrite in timp, atunci cand existenta era intotdeauna privita la persoana I plural. Nu iti mai pasa de ceasul prezentului, ci te raportezi la clipe, zambete, aduceri aminte, brate si priviri care toate tes un moment atemporal in care tu esti in fata ta sau in fata lui, fericita ca te poti retrai, chiar si pentru cateva ceasuri nedefinite.Bineinteles ca exista un sfarsit cutremurator, care te zguduie in epicentrul fiintei incat ramai cu o suferinta de neredat. Merita ? Nici macar nu iti pui intrebarea asta decat dupa ce ai ramas din nou cu amintirea unor amintiri. Nu stiu cat de departe poti merge in durere, dar stiu sigur ca exista o doza colosala de masochism sentimental cand vine vorba despre singurul brat cu care poti calatori pana la celalalt capat- O calatorie care a inceput in vis si s-a terminat in realitate. Acum a ramas doar visul. Un vis constant, chiar daca va fi dat sa nu mai devina realitate. Este atat de tulburator cum un simplu zambet te poate umple de speranta si tot el te poate arunca in cosmar. Nu vi s-a intamplat ca atunci cand traiti constient un moment suprem, complet, sa va inspaimante lumina izbitoare a sufletului si, complesiti fiind, sa realizati ca ati ajuns in varful trairilor dintotdeauana ? Ca acesta este Everestul vostru care va fi fost escaladat vreodata ? Nu spun ca nu mai putem urca in timpuri viitoare, ci ca nimic nu mai poate duce catre aceeasi culme. Iti ingadui sa te ridici ori de cate ori de lasi devastat. Esti un mic ostas cu scobituri in piept si cartilaje slabite, imun la izuri, dar cu memoria intacta, care inainteaza ostenit pe campul trairilor interioare. Imi poti face rau dupa rau, dar ramai tu bun doar in prezentul tau ? Acela in care eu sunt doar o stafie care mai apare doar cand ai ochii larg inchisi? Un viitor probabil si posibil, mai ales cand Timpul ne va sopti dupa ani daca vom fi ramas ostatici in ‘clipa’. Sufletul nu are varsta, dar prezentul ne va fi varstic. Cu timpul scris pe chip, cu spatele incovoiat de bolovanul marit, cu privirea impovarata de regret, cu talpile tabacite de spini. Linistea, echilibrul, confortul, dragostea, fericirea, un diapozitiv de cadre pentru o viata in cautare. A fiecaruia.

for an inner self-ish